Dansul cheilor

Cat am locuit in Romania, problema usilor incuiate sau a lipsei unei chei era destul de simpla. In cazul in care uitam cheia, puteam sa gasesc pe cineva la care sa stau pana se rezolva. Puteam suna pe cineva care sa gaseasca o modalitate de a deschide usa incuiata, pentru ca nici unul dintre sistemele de inchidere nu era foarte sofisticat. Dar aici nu merg lucrurile atat de usor.

Foarte multe dintre usile instalate la cladirile de pe aici au clanta doar pe dinauntru. In momentul in care vrei sa deschizi usa din afara intorci cheia si impingi usa. Blocarea usii are loc in mai multe puncte, astfel incat, daca nimeni nu mai are cheia si nu poti intra prin geamuri sau balcoane, trebuie sa scoti usa cu tot cu toc pentru a intra in casa.

Azi m-am gandit ca e o zi foarte buna de facut cumparaturile saptamanale. A fost si  o urma de sarbatoare, mai ales pentru toate cele care poarta numele Antonia. Ieri a plouat, azi a zambit ceva soare. Am luat carutul si m-am bucurat de zambetul celui care lucreaza la frutteria Rosario, pentru ca are un zambet pentru fiecare client si mai ales pentru ca-mi plac oamenii care zambesc. Am fost si la carnicerie(macelarie), unde ambele vanzatoare mi-au zambit si una dintre ele m-a alintat cu “guapa”.

Ca o scurta paranteza, cuvantul “guapa” imi suna ca un scartait pe creier, in ciuda faptului ca inseamna “frumoasa”. Dar na, fiecare limba cu meandrele ei!

Vizita nu a fost foarte lunga, mai ales ca am ales sa merg inainte de ora 13. Cum aveam inca energie de consumat, m-am gandit ca pot duce la gunoi si plasticul si hartia pe care le colectez in mod separat.

Ca sa ajung in casa trebuie sa folosesc trei chei: cheia de la intrare in bloc, cheia de la holul comun cu singurul vecin de parter si cheia de la apartament. Am luat cheile in mana si mi-am zis ca n-are rost sa mai incui apartamentul daca tot ma duc pana jos, mai ales ca oricum nu ai cum sa intri in apartament fara cheie. Si am pornit cu mare avant. Am facut vant la gunoi si am inceput dansul cheilor. In buzunarul drept de la haina nu. In cel stang, la fel. Pipait buzunarele de la blugi, bagat mainile in buzunarele de la blugi, luat iarasi la cautat in buzunarele de la haina, in speranta ca au cazut intr-un unghi neobisnuit sau, cu putin noroc, buzunarele au vreo gaura si cheile sunt in captuseala.

In momentul in care cheile nu s-au dat aparute sub nici o forma, de mai lipsea doar cineva care sa ma scuture cu capul in jos ca prin desenele animate, am inceput sa caut solutiile. De ajuns pana in bloc nu era mare lucru, ca se intorceau parintii cu plozii acasa si multi vin pe la 14 acasa, in pauza de masa. De intrat pana in fata apartamentului iar nu era greu, ca vecinii sunt pensionari si nu pleaca mult si des de acasa. Dar de intrat in apartament tot nu aveam solutie. Si, pentru ca totul sa fie perfect, nici telefonul nu-l aveam cu mine.

De stat pana la 18, 18.30 pe afara nu era asa mare veselie si distractie, asa ca nu mi-a ramas decat sa merg pana la agentia imobiliara care administreaza apartamentul si care, din fericire, e la 10 minute distanta. Cu toata jena(dar si cu gandul la amuzamentul pe care il ofeream in mod gratuit), jumatate in spaniola si jumatate in engleza, am rugat-o pe secretara agentiei sa sune la al meu sot drag, care a fost nevoit sa faca un detur pentru pauza de masa acasa.

Astazi am iesit la aer, si nu doar pana in balcon. Am iesit si am stat in foarte mult aer proaspat, mi-am dat seama ca strada pe care locuim e extrem de moderat circulata(ceea ce e bine) si am expirat cu foarte multa usurare atunci cand l-am zarit pe Adrian sosind spre bloc.

Daca va uitati cheia in mod des, atunci e clar ca e mult mai bine in Romania. Macar gasiti pe cineva la care sa stati sau care sa va ajute. Daca nu, e mai bine in Spania, unde vanzatorii iti zambesc si iti fac complimente!

Un bilet la loterie

Pasiunea pentru întorsăturile neobișnuite ale vieții în toate formele ei a creat, printr-un proces în care imaginația s-a luat la joacă cu rațiunea, jocurile de noroc. Până la un anumit punct pot înțelege euforia jucătorilor, însă în cazul meu zeița lucrurilor practice a declarat că șansele sunt prea mici pentru a merita efortul. Și, cum totul a fost calculat, ai mai multe șanse să te trezești cu vizita neoportuna a unui pian care se pregătește să aterizeze în capul tău(cu toate numerele norocoase ce-l orbitează) decât să te întâlnești cu doamna Oșansăîntrunmilion și să câștigi.

Agențiile loto din țară sunt, de cele mai multe ori, spații total lipsite de inspirație și umor. Până la urmă urmei este mult mai important să faci oamenii să-ți dea bani, nu interesează pe nimeni amenajarea spațiilor într-un mod atractiv. Dacă agențiile spaniole de loto nu le depășesc cu foarte mult în inspirație, cu siguranță numărul de jucători este cu mult mai mare și, în mod sigur, și numărul de locuri de unde poți juca.

Am ratat să participăm la loterie pe 11/11 cu bilet de la El Gato Negro(Motanul Negru), dar pot să mă pregătesc pentru ultima șansa pe 12/12, deși nu pot călători în timp să joc la loterie pe 12 decembrie 1212.

Ca la orice final de an, premiile pentru loterie tind să fie mai mari. Ceea ce este absolut surprinzător în Spania este că numărul de bilete cumpărate la comun este mult mai mare decât în România. Fiecare bar care are clientelă numeroasă și/sau regulată își afișează numărul de loto cu care participă și la care poți să te înscrii pentru a participă la tragere. Chiar și anumite instituții și companii au numere de loto la care angajații plătesc părți egale sau pe baza principiului “primul venit, primul servit”. Unele au dezvoltat chiar o anumită tradiție a numărului de loterie de-a lungul anilor. Clipul tv pentru promovarea acestei trageri speciale este extrem de bine realizat:

Este nemaipomenit că oamenii reusesc să se lege de un lucru atât lipsit de substanță pentru a face ceva împreună, că reușesc să dea bani pentru o cauză comună, să spere în niște numere pe care nici măcar nu le-au ales ei(sau tocmai de aia) și să facă totul să strălucească în mod minunat.

PS. Da, și noi participăm la loterie pe un astfel de bilet. Și în mod sigur aștept să câștig mai mult decât aștept ploaia de piane.

Cúpula Las Arenas

Din farmecul oricărui loc străin fac parte, în mod invariabil, nepotrivirile de limbă care-i dau turistului un aer ciudat în timp ce pozează ca disperatul nume de firmă, de localități sau cine știe ce alte chestii. Localnicii pot vedea, cel mai adesea, situații variind de la râsete spontane și poze până la figurile asociate cel mai ades cu elevii care se chinuie să nu radă în timpul orelor cu privirea profesorilor ațintită asupra lor (plus pozele de rigoare).

Locul cel mai probabil pentru acest tip de amuzament cu care turistul român se întâlnește în Barcelona este la Las Arenas Barcelona. Fostă arenă de tauri, din clădire a fost păstrată doar fațada de cărămidă pentru aspect, restul fiind transformat într-un foarte modern și foarte comun mall care s-a deschis în mai 2011. Atracția acestui mall o reprezintă platforma construita deasupra sa, sau mirador cum obișnuiesc să-i spună spaniolii. Pentru a ajunge pe platformă există câteva modalități: cea rapidă este liftul exterior din sticlă, pentru folosirea căruia trebuie plătită taxa de 1 euro; a doua cale este folosirea scărilor rulante din interior, scări prezente la fiecare etaj. O a treia cale este cea a liftul interior – este potrivită doar celor care au foarte mult timp, sunt ei înșiși în căruț cu roțile, sunt în vârstă și nu-i țin încheieturile ori au căruțul copilului. Butonul liftului este apăsat la fiecare etaj, ceea ce fie te lasă pagubaș, fie te învață minte să-ți folosești propriile picioare pentru a ajunge pe platformă.

Chiar înainte de a ajunge pe platformă turistul român va începe să zâmbească, să chicotească ori să radă de-a binelea. Variațiile de comportament depind de numărul și calitatea însoțitorilor. Pentru că turistul român va descoperi CUPÚLA LAS ARENAS. Și dacă nu a reușit să facă poza la urcare, sigur la coborâre nu va rata ocazia să imortalizeze momentul pentru a mai râde și acasă.

Lăsând deoparte acest amuzament, cupola arenei oferă tuturor celor înzestrați cu o cameră prilej de a poza de la înălțime fântâna din Plaça d’Espanya, Turnurile Elvețiene și Muzeul Național de Artă al Cataluniei(MNAC), parcul Joan Miro aflat chiar în spatele Arenei cu lucrarea abstractă Donna I Ocell( Femeie și Pasăre) și vederi generale asupra orașului, atât cât se vede din el.

Cum cei mai întreprinzători spanioli au înțeles că economia lor depinde de turism, din loc în loc au fost amplasate pentru privitori plăci de identificare a obiectivelor din oraș, de exemplu Sagrada Familia. Nu vă așteptați totuși să le puteți vedea pe toate cele indicate în zilele cețoase sau ploioase.

Acestea fiind spuse, deschid în mod oficial lista de postări dedicate nepotrivirilor de limbaj. Adéu!

Halloween în Spania


După ce m-am documentat referitor la Castanyada, mă așteptam la o adevărată explozie de evenimente legate atât de sărbătoarea Tuturor Sfinților(Todos Santos), cât și la cele legate de mult mai comercialul Halloween. Ce am constatat a fost oarecum dezamăgitor pentru mine, dar poate fi interesant pentru altcineva.

Ca la toate marile sărbători, toți cei care au ceva de vândut au găsit prilejul de a decora vitrinele cu elemente specifice acestei sărbători: dovleci, vrăjitoare, pisici negre, bomboane, pânze false de păianjen, ghirlande de hârtie cu stafii și lilieci și orice mai poate fi imaginat. Dintre cei care au făcut excepție, deocamdată, am constatat doar vitrinele celor de la Intimissimi care au decis că viorile și lenjeria intimă sunt cumva conectate și eu una nu țin musai să fac conexiunea între femei, viori și cântat sau între arcușuri și boxerii bărbătești cu imprimeu de banane și text sugestiv.

Chiar dacă a fost sărbătoare pentru toată lumea, nu prea au fost reduceri în magazine, astfel încât cumpărătorii au avut doar o experiență vizuală, nu și motivarea suplimentară de a cumpăra. Magazinele care au făcut profit au fost cele de nișă, adică cele care vând decorațiuni, suvenire, costume și, bineînțeles, dulciuri. Dacă această sărbătoare ar fi fost importantă pentru mine sau am fi dorit să mergem la o petrecere, acum am avut prilejul să găsim toate lucrurile trăsnite necesare.

Cum există o adevărată obsesie în ultimii ani pentru zombie, la rafturile cu vopsele și alte accesorii era îngrămădeală. Și pasionații au organizat parade zombie în unele zone din oraș, parade la care nu țin să fiu prezentă.

Chiar dacă nu sărbătoresc Halloween-ul, am avut prilej să mă amuz de cei care au decis să petreacă în felul lor și să se plimbe în costume pe stradă. Copiii au sărbătorit chiar mai devreme, de vineri, astfel încât până marți sau chiar miercuri mai puteai vedea prințese, schelete, vrăjitoare și pirați de mâna adulților care aveau astfel și grija suplimentară a unor costume făcute nu chiar perfect pe măsura odraslelor.

Cei care au avut chef de distracție în noaptea de Halloween și-au putut rezerva loc la una dintre numeroasele petreceri, unele tematice, organizate de baruri sau cluburi. Hallowbeer mi s-a părut cea mai amuzantă denumire pentru o astfel de petrecere.

Nici chioșcurile cu castane și cartofi dulci nu au fost chiar atât de numeroase pe cât ne așteptam. Însă cel mai amuzat pe care l-am văzut a fost cel din Piața Urquinaona. Cât despre Moscatel, băutura care chipurile însoțește în mod tradițional castanele, cred că se bea numai acasă, așa cum am făcut și noi. Mie uneia îmi cam place acest vino de licor, destul de tare pentru cei 17% și dulce. Frățiorul mi-a spus că e musai să beau Lacrima lui Ovidiu dacă îmi place moscatelul, lucru pe care recunosc că nu l-am făcut până acum, dar am să mă aprovizionez de la raftul de produse internaționale din Carrefour pentru această experiență pe care am ratat-o în țara.

Anul ăsta am mâncat destule castane cât să mă ajungă până la anul și am încercat și gustul cartofilor dulci copți. Dintr-un cartof dulce am mâncat și eu, și frățiorul, și Adrian și ne-a mai și rămas. Toți am declarat că este o experiență minunată o singură dată în viață, exceptând cazul în care nu mori de foame sau nu-l poți găti în alt fel. Asemănători la gust cu dovleacul copt, cartofii dulci cred că sunt grozavi în aluaturi dulci și delicioși în tartele pe care le fac eu. Am să revin când am să gătesc bucata care ne-a rămas, pusă la păstrare în congelator alături de dovleacul fiert.

Dacă aveți planuri de făcut cumpărături pe data de 1 noiembrie în magazine, mai bine faceți altceva. Fiind sărbătoare națională, majoritatea magazinelor sunt închise. Pentru spanioli e ziua în care te întâlnești cu familia și prietenii, faci o plimbare până la cimitir și te relaxezi, eventual dormi până târziu dacă noaptea ai petrecut.

Cât despre noi: am avut un Halloween foarte fericit cu o sticlă de vin vechi nemțesc adus din Praga, cu friptură scăldată în vin, mămăliguță din mălai românesc important în Spania și brânză cu smântâna. Ce mai, o adevărată tratație, nu păcăleli!

La Castanyada sau Sărbătoarea Castanelor

Până la nebuneala sărbătoririi exagerate a Halloween-ului care a cuprins și Spania, data de 31 octombrie era mai mult cunoscută drept Ziua Tuturor Sfinților(Tot Sants). Ce poți face în aceasa zi, în afară de a te costuma sau de a cumpăra costume pentru petrecerile corporatiste?

Mai toată lumea iese la promenadă, mănâncă castane(castanyes) prăjite, cartofi dulci(moniatos – cunoscuți și sub numele de napi pentru cei care au uitat), se îndulcește cu o gură de Moscatel turnat din porron(un vas care permite mai multor persoane să-și picure băutura în gură fără a atinge vasul cu buzele) și înghite una din prăjiturile rotunde create special pentru a fi devorate dintr-o înghițitură numite panellets, mici guguloaie dulci învelite în semințe de pin în mod tradițional sau alte variante, după gusturi, de exemplu cele făcute din nucă de cocos( preferatele mele). Prin unele locuri poți găsi și gutui(membrillo) coapte, dar eu una nu-mi amintesc să fi văzut.

Vânzătorii de castane și napi copți și-au postat chioșcurile încă de pe la începutul lunii octombrie și îi mai poți găsi prin Barcelona și prin ianuarie. Orașul nu duce lipsă de turiști înfrigurați și, de ce nu, de proprii localnici pofticioși care găsesc scuze astfel să se bucure și în afară sărbătorii de castane și napi. Ca să nu mai amintesc de prăjiturile cu cocos pe care le poți găsi mai tot timpul anului la orice patiserie.

Istoric vorbind, aportul caloric al castanelor și al prăjiturilor cu pin, precum și “indulcirea” cu vin erau necesare și binevenite în noaptea de 31, perioada în care se recitau rugăciuni, se băteau clopotele, se cânta, se aprindeau lumânări și aveau loc ceremonii pe tot parcursul nopții în cinstea morților. Celelalte fapte săvârșite în noaptea de 31 rămân la imaginația fiecăruia – și am și eu vreo două idei pe care le țin pentru mine!

Dovadă că omenirea evoluează: oamenii se îmbracă ciudat, beau haotic(ce picurat din sticlă, sticla cu totul dacă se poate!) și se distrează toată noaptea de Halloween. Unul dintre lucruri a rămas, totuși: pe 1 și pe 2 se onorează morții și se merge cu flori la cimitir, florăriile fiind unele dintre puținele magazine deschise în multe localități în data de 1 noiembrie.

Pentru doritori, castanele se găsesc în mai orice supermercat sau frutterie la aproximativ 4 euro/kilogram. Îmi plac castanele de aici pentru că au coaja destul de subțire, ușor de crestat fără cuțitul special. Și, după părerea prietenului nostru iubitor de gutui, gutuile de aici sunt din cele care îți fac gura pungă, la fel cu soiul românesc, nu precum cele importate din Turcia. Adică numai bune pentru gemuri, dulcețuri și prăjituri.

Apropo de gutui, știați că Turcia este cel mai important producător de gutui la nivel mondial? În Spania puteți găsi dulce de membrillo asemănător marmeladei comerciale din România, însă nu garantez că o să vă și placă. Și dacă mai aflați de ceva dulce și bun care se găsește numai acum, aici, dați-mi și mie de știre, nu va îngrășați singuri!

 

* sursa foto