Dansul cheilor

Cat am locuit in Romania, problema usilor incuiate sau a lipsei unei chei era destul de simpla. In cazul in care uitam cheia, puteam sa gasesc pe cineva la care sa stau pana se rezolva. Puteam suna pe cineva care sa gaseasca o modalitate de a deschide usa incuiata, pentru ca nici unul dintre sistemele de inchidere nu era foarte sofisticat. Dar aici nu merg lucrurile atat de usor.

Foarte multe dintre usile instalate la cladirile de pe aici au clanta doar pe dinauntru. In momentul in care vrei sa deschizi usa din afara intorci cheia si impingi usa. Blocarea usii are loc in mai multe puncte, astfel incat, daca nimeni nu mai are cheia si nu poti intra prin geamuri sau balcoane, trebuie sa scoti usa cu tot cu toc pentru a intra in casa.

Azi m-am gandit ca e o zi foarte buna de facut cumparaturile saptamanale. A fost si  o urma de sarbatoare, mai ales pentru toate cele care poarta numele Antonia. Ieri a plouat, azi a zambit ceva soare. Am luat carutul si m-am bucurat de zambetul celui care lucreaza la frutteria Rosario, pentru ca are un zambet pentru fiecare client si mai ales pentru ca-mi plac oamenii care zambesc. Am fost si la carnicerie(macelarie), unde ambele vanzatoare mi-au zambit si una dintre ele m-a alintat cu “guapa”.

Ca o scurta paranteza, cuvantul “guapa” imi suna ca un scartait pe creier, in ciuda faptului ca inseamna “frumoasa”. Dar na, fiecare limba cu meandrele ei!

Vizita nu a fost foarte lunga, mai ales ca am ales sa merg inainte de ora 13. Cum aveam inca energie de consumat, m-am gandit ca pot duce la gunoi si plasticul si hartia pe care le colectez in mod separat.

Ca sa ajung in casa trebuie sa folosesc trei chei: cheia de la intrare in bloc, cheia de la holul comun cu singurul vecin de parter si cheia de la apartament. Am luat cheile in mana si mi-am zis ca n-are rost sa mai incui apartamentul daca tot ma duc pana jos, mai ales ca oricum nu ai cum sa intri in apartament fara cheie. Si am pornit cu mare avant. Am facut vant la gunoi si am inceput dansul cheilor. In buzunarul drept de la haina nu. In cel stang, la fel. Pipait buzunarele de la blugi, bagat mainile in buzunarele de la blugi, luat iarasi la cautat in buzunarele de la haina, in speranta ca au cazut intr-un unghi neobisnuit sau, cu putin noroc, buzunarele au vreo gaura si cheile sunt in captuseala.

In momentul in care cheile nu s-au dat aparute sub nici o forma, de mai lipsea doar cineva care sa ma scuture cu capul in jos ca prin desenele animate, am inceput sa caut solutiile. De ajuns pana in bloc nu era mare lucru, ca se intorceau parintii cu plozii acasa si multi vin pe la 14 acasa, in pauza de masa. De intrat pana in fata apartamentului iar nu era greu, ca vecinii sunt pensionari si nu pleaca mult si des de acasa. Dar de intrat in apartament tot nu aveam solutie. Si, pentru ca totul sa fie perfect, nici telefonul nu-l aveam cu mine.

De stat pana la 18, 18.30 pe afara nu era asa mare veselie si distractie, asa ca nu mi-a ramas decat sa merg pana la agentia imobiliara care administreaza apartamentul si care, din fericire, e la 10 minute distanta. Cu toata jena(dar si cu gandul la amuzamentul pe care il ofeream in mod gratuit), jumatate in spaniola si jumatate in engleza, am rugat-o pe secretara agentiei sa sune la al meu sot drag, care a fost nevoit sa faca un detur pentru pauza de masa acasa.

Astazi am iesit la aer, si nu doar pana in balcon. Am iesit si am stat in foarte mult aer proaspat, mi-am dat seama ca strada pe care locuim e extrem de moderat circulata(ceea ce e bine) si am expirat cu foarte multa usurare atunci cand l-am zarit pe Adrian sosind spre bloc.

Daca va uitati cheia in mod des, atunci e clar ca e mult mai bine in Romania. Macar gasiti pe cineva la care sa stati sau care sa va ajute. Daca nu, e mai bine in Spania, unde vanzatorii iti zambesc si iti fac complimente!

Leave a Reply