Când ignoranța dăunează sărbătoririi unui frumos Halloween

Halloween înseamnă, mai pe scurt așa, costumații, dovleci, fantome, petrecere. Orice eveniment religios s-a contopit cu cel păgân și, mai ales, cel religios l-a încorporat pe cel păgân pentru că Biserica este hapsână de felul ei inclusiv în zilele noastre și nu prea lasă loc de gândire la ritualuri mai vechi decât religiile actuale. Să luăm un exemplu: sărbătorirea Anului Nou. Care este planul de atac al Bisericii? Slujbă de la miezul nopții, chiar în noaptea de pomină. După care slujbă enoriașii se așează la masă împreună cu restul care nu-s așa de pioși, beau șampanie, papă tort și trimit sms-uri.

Cine are curiozitatea caută semnificațiile păgâne ale acestei sărbători care, după buna tradiție amintită mai sus, este îngurgitată de Biserică (aia catolică, de astă dată) cu Ziua Tuturor Sfinților. Numai că, așa cum se întâmplă foarte des, oamenii sunt rezistenți la schimbare, mai ales când schimbarea presupune renunțarea la distracție. Așa că încă mai avem costumații, mâncare de sezon(dovleci, castane), băutură(tulburel, moscatel ș.a.) și petreceri.

Halloween nu este un eveniment care sărbătorește moartea, vrăjitoarele, pisicile negre sau liliecii! Să le luăm pe rând:

Moartea – tradițiile românești sunt relativ blânde față de ce se poate găsi alte popoare, dar nu lipsite cu totul de cruzime. Pentru că nu este deloc un act de compasiune tamâiatul timp de 40 de zile, în fiecare zi, a locului unde tocmai ai băgat în pământ pe un om care a însemnat ceva pentru tine. Sau pomenirile de 3 luni, 6 luni și apoi din an în an timp de 7 an, pomeniri din care fac parte gesturi și cuvinte ritualice și, pe deasupra, “farmecul” dat de neamuri . Ori acele “orânduiri” din biserică sau din cimitir la care participă toată lumea vrând-nevrând. Mai în toate localitățile din țară există o zi în care lumea merge și împarte pomană în cimitir. Prin unele locuri stau și mănâncă in cimitir. Pentru că atâta timp cât e o “tradiție” tindem să fim mai blânzi și mai toleranți cu meandrele minții omenești.
Culmea “tradiției” este( sau era) dezgroparea efectuată la 7 ani și examinarea oaselor. Am văzut lucrul ăsta în copilărie, nu-s încântată de imagine, bine că nu se mai practică prea mult!

Evangheliile și cântările din postul Paștelui prezintă atât de multe detalii sângeroase încât unele filme de groază sunt mai îngăduitoare decât ele. Asta dacă le acordăm atenție și nu suntem ocupați cu totul de altceva.

Prin comparație, acordarea unei singure zile din an – de Halloween – pentru a celebra legătura dintre cei morți și cei vii într-un stil sărbătoresc nu mai pare atât de teribilă, nu-i așa?

Vrăjitoarele – acele femei care au avut tupeul să învețe tot felul de poțiuni sau ierburi pentru a face bine sau rău. Biserica este profund patriarhală, așa că nu ar trebui să mire pe nimeni acest ghimpe în coastă “părinților” bisericești. Cele clasificate drept vrăjitoare au fost adesea singurele care acordau sprijin în caz de boală sau accidente. Este foarte ușor să amplifici sensurile negative ale activității lor fără a lua în seamă faptul că nu există ofertă fără cerere. O cerere de genul “vreau să moară capra vecinului ” e mai ușor de rezolvat decât “vreau să mă culc cu nevasta în fiecare noapte și să am 20 de copii cu ea, toți ai mei”.

Pisicile negre, liliecii, bufnițele, păianjenii și orice alte dihănii care și-au căutat de treaba lor, dar care, din motive din cele  mai ciudate, au fost privite drept aducătoare de ghinioane – nici măcar nu stau să mai analizez cât de jalnic este motivul pentru care oamenii au ales să folosească toate ideile care le-au venit în cap pentru a face rău, mai ceva decât chinurile orânduite păcătoșilor în iad din scrierile bisericești.

Cât despre costumații, hai să ne amintim că românii au și ei o veche tradiție a măștilor și costumelor care înfățișează figuri hâde și care făceau parte, după explicațiilor celor care studiază tradițiile, din ritualuri păgâne de îndepărtare a relelor. Tradiții pecum Capra, Urșii, Călușarii sunt greu de respins, nu-i așa? Mai ales când vorbim de acele grupuri de tinerei bine făcuți care dansează în față fetelor, cu clopoței la glezne…

Nu ar fi mai frumos acum, după ce stăm și “cujetam”, să-i dăm sărbătorii o șansă? Nu-i a noastră, dar nu are cum să ne facă rău. Care-i baiul de a mânca tot felul de dulciuri cu dovleac? Sau de a ne frige degetele cu dovleac copt ori cu castane fierbinți? Sau chiar de a ne costuma, o singură dată pe an, și de a pretinde că suntem eroi, vrăjitoare sau cine știe ce personalitate? Riscăm, cel mult, să ne alegem cu vreo indigestie, o mahmureală sau, în cazurile extreme, să dăm lămuriri a două zi când combinația tuturor elementelor de la petrecere te vor face să dorești să te ascunzi în baie.

Leave a Reply