Lacătele iubirii

Auzisem de ceva vreme de “lacătele iubirii”, văzusem şi un reportaj, dar nu mă aşteptam ca această modă să prindă atât de mult şi de repede şi, mai ales, să fie atât de răspândită. Asta până când m-am lovit de ea, la propriu, în Taragona(corabia) şi Blanes(punct mai înalt pe plajă).

Pentru cei ce nu ştiu încă, modul în care unii aleg să-şi demostreze iubirea “veşnică şi nepieritoare” este să plece cu iubitul/iubită într-un oraş extrem de romantic, să cumpere un lacăt, să chinuie nişte iniţiale/nume scrijelite pe el şi să păstreze sau să arunce cheile, în funcţie de inspiratie. Aşa se face că anumite poduri din Paris, Veneţia, Verona, Moscova şi aşa mai departe au devenit prea încărcate de atâta dragoste, În plus, pe lângă farmecul discutabil, rugina cauzată de lacăte, plus greutatea suplimentară ameninţă structură podurilor.

Originea acestui obicei nu este foarte bine definită. Se pare că ar fi ispirata de romanul Ho voglia di te(Te vreau), publicat de Federico Moccia în 2006, în care protagoniştii îşi scriu numele pe un lacăt, îl închid şi aruncă cheile în râu, jurându-şi dragoste eternă.

 Alţii cred că obiceiul ar fi început în Moscova, dovadă că pe podul Luzhkov au fost istalate structuri speciale pentru agăţat lacăte.

 O explicaţie şi mai veche, care are mai puţin de a face cu dragostea, este cea în care soldaţii întorşi din război obişnuiau să agaţe lacătele de la valizele cu care plecau în armată de poduri sau lampioane şi să arunce cheia.

Atunci când a fost rugat să comenteze, Federico Moccia a spus:  “Acest fenomen mă amuză, nu l-am regretat niciodată. Tinerii fac ceea ce doresc şi acest lucru nu poate fi controlat.”  Ba, mai mult, a argumentat că acest nou gest de manifestare a iubirii este un semn că tinerii învăţa bunele maniere:  “Acest fenomen a început din dorinţa de a lăsa zidurile curate. Este mai bine să avem lăcăţele decât grafitti care să deformeze zidurile.”

 E mai bine să pui un lacăt decât să scrii pe ziduri sau să nenoroceşti scoarţa unui copac sau a unei alte plante vii? Da! Ar fi mai bine să ai structuri bine definite pentru aceste manifestări decât să distrugi, cu romantismul tău, frumuseţea unui pod? Da!

 Dar ce ar fi şi mai bine este să găseşti şi alte metode de manifestare a iubirii, mai puţin intruzive. Ce s-a întâmplat cu jumătăţile de inimă care se potrivesc perfect, cu mai noile jumătăţi de inimioare tip breloc? Sună prea dulceag? Atunci o bijuterie fină. Sau gesturi romantice mai dese. Sau uşurat munca celui iubit prin efort propriu, prin încurajări sau prin simplu fapt de a fi acolo când are nevoie?

 Refuz să cred că dragostea poate fi închisă într-un simbol, oricare ar fi el. Totuşi, nu ştiu cum aş reacţiona la un diamant făcut din cenuşa unei persoane dragi.